Policlinica „Providența” s-a extins: Noua incintă a fost binecuvântată de Părintele Mitropolit Teofan

Arhiepiscopia Iașilor Mai 21, 2022   Autor: Flavius Popa

Medicii și ostenitorii Policlinicii „Providența” au participat sâmbătă, 21 mai, la inaugurarea noului corp medical „Providența II”, cel mai nou spațiu al Policlinicii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Spațiul de 1000 de mp, ce prezintă încă 9 cabinete medicale, un centru performant de gastroenterologie și altul de mică chirurgie, a fost binecuvântat astăzi de Părintele Mitropolit Teofan.

În această zi de mare bucurie pentru noi, se cuvine să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce a îngăduit aici. Ne înclinăm totodată, cu recunoștință, ctitorilor și binefăcătorilor noștri, căci de un sfert de veac a început activitatea Policlinicii «Providența» ca centru medical. Îi avem în inimile și în gândurile noastre, rugându-L pe Dumnezeu să le răsplătească efortul. De 10 ani, această policlinică, după mutarea ei în «Spațiul I», a cunoscut o dezvoltare accelerată, pentru că Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a crezut în ea, a crezut în noi și a avut încredere, așadar se cuvine acum să vă mulțumim. […] Împreună cu o echipă de oameni valoroși, Părintele Mitropolit a văzut «Providența» ca o formă de slujire a aproapelui. Țin să le mulțumesc ostenitorilor, angajați și colaboratori, fără de care nimic nu ar fi fost posibil aici. Ne-am bucurat împreună, ne-am încurajat unii pe alții, am plâns împreună. Așa fac frații, iar noi toți suntem aici o familie unită, mare și frumoasă, care împreună cu cea de acasă, împlinește viața noastră, a tuturor celor de aici. Nădăjduim ca până la sfârșitul anului o să avem peste 100 de ostenitori pentru specializările clinice și paraclinice. În fiecare dintre noi o să găsiți un om corect, onest, bine pregătit, empatic, medici care lucrează cu Dumnezeu în actul vindecării, ostenitori care fac tot posibilul ca cine vine la noi să nu plece dezamăgit. Această lucrare de extindere a început în același timp cu criza sanitară, a declarat directorul Policlinicii „Providența”, ec. Daniela Năclad.

În acest moment, în unitatea medicală aflată lângă Catedrala Mitropolitană activează 90 de angajați, dintre care 55 sunt medici. Totodată, policlinica are 25 de specialități clinice și paraclinice.

S-au împlinit lucruri frumoase aici, la policlinică, s-a câștigat o anumită experiență, s-a făcut un arc peste timp atunci când Mitropolia era profund angajată în actul medical până la mijlocul veacului al XIX-lea, când autoritățile statului de atunci au preluat puțin câte puțin din ograda Bisericii, asistența filantropică și actul medical, cum era el îndeplinit atunci la Precista, la Târgu Neamț, la Roman sau la «Sfântul Spiridon», aici în Iași. A fost o perioadă de pauză din cauza vremurilor, și puțin câte puțin, și în alte zone ale țării dar și aici la Iași, reluăm activitatea din trecut, încercăm să o împlinim la nivelul exigențelor de astăzi, Dumnezeu ne-a ajutat, oamenii buni au fost alături de noi, și am ajuns și în această zi. Nu se știe ce se va întâmpla mâine, poimâine, cu alte inițiative, mintea și sufletul ne sunt pline de gânduri pentru ca să se extindă această lucrare de la spital, de la policlinică, iar dacă va fi voia Domnului se va împlini. Ne-a ajutat până acum, gândindu-ne că ajutorul a venit prin rugăciunea zecilor de mii de pacienți care, din anii 2000, cu atât mai mult în ultima perioadă când structura medicală «Providența» s-a extins. Cred că rugăciunile lor și osteneala cadrelor medicale care i-au primit cu drag, au încercat să le înțeleagă suferința, și nădăjduim că au plecat cu mulțumirea că au fost ascultați, au fost respectați, iar recunoștința lor, s-a transformat cu certitudine în rugăciune, pentru că ceea ce vedem era de negândit, pentru că nu îndrăzneam să plecăm din celălalt sediu, unde se află acum Librăria «Doxologia». A fost greu, Dumnezeu ne-a ajutat, și mulțumim tuturor pentru tot și pentru toate, a afirmat Părintele Mitropolit Teofan în cuvântul său de binecuvântare.

Ca semn de mulțumire din partea Centrului Eparhial, dar și din partea chiriarhului, doamna director Daniela Năclad, a primit cea mai mare distincție a mitropoliei noastre, „Crucea Moldavă”. Totodată, cei care au contribuit la extinderea unității medicale, au primit distincții de vrednicie.

Providența face de 25 de ani medicină de bună credință

„Providența” a început în 1998 prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Policlinica a fost inaugurată sub denumirea de „Centrul de Diagnostic și Tratament”, în octombrie 2000, în prezenţa Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, a Înaltpreasfințitului Daniel al Moldovei şi Bucovinei şi a altor ierarhi români. În 2008 și-a deschis porțile Spitalul „Providența”, primul din cadrul Bisericii, cu o structură avizată de Ministerul Sănătății. Policlinica s-a mutat într-un spațiu nou, și a fost sfințit de Părintele Patriarh Daniel, pe 13 octombrie 2012. De-a lungul anilor, la „Providența” nu au lipsit campaniile umanitare, unde prin intermediul Fundației Medicale „Providența” au fost ajutați mii de pacienți, beneficiind de servicii medicale gratuite. Instituția medicală face parte din Sectorul de asistență socială și  medicală „Diaconia” al Arhiepiscopiei Iașilor.

Extinderea unității medicale a început în anul 2020, în timpul situației create de pandemia de Covid-19 și a costat peste 2 milioane de euro. De remarcat faptul că deși contextul sanitar a fost dificil de gestionat, iar multe instituții medicale au fost carantinate ori transformate în unități speciale de tratament, policlinica Arhiepiscopiei Iașilor nu a fost niciodată închisă în timpul crizei sanitare, ba chiar a sprijinit efortul autorităților abilitate în combaterea pandemiei. Fondurile de amenajare a „Providenței II” au fost suportate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri